Am început să lucrăm la Atlasul Ilustrat al României! Sprijină și TU proiectul!

România este o țară fascinantă, cu o moștenire cultural-istorică imensă. Din păcate, pe fondul unei slabe implicări a instituțiilor statului, dar și a unei lipse acute de fonduri în ceea ce privește proiectele editoriale, online sau de cercetare, multe dintre informațiile  legate de această moștenire fie lipsesc, fie sunt promovate doar într-un cerc restrâns de specialiști și/sau pasionați.

Voroneț

La nivel internațional, situația este și  mai gravă, străinii având un bagaj de cunoștințe apropiat de 0 cu privire la România, istoria sa, frumusețile naturale, gastronomie și tradiții. Într-un mediu online în care principalele surse de informare sunt reprezentate de entități precum wikipedia ori britannica, care, de multe ori, promovează articole ciuntite ori false despre țara noastră, nu ne rămâne decât ca noi, cei implicați activ în procesul de recuperare a istoriei naționale și a identițătii de neam, să luam măsuri.

În acest sens, după ce am publicat volumele ”Pe urmele geto-dacilor” și ”Cucuteni – Originea Europei”, vă propunem acum să suțineți un proiect de anvergură, reprezentat de un Atlas Ilustrat al României, care va fi disponibil atât în ediție tipărită, cât și în ediție electronică, bilingv (română și engleză) care va cumula peste 1.000 de imagini reprezentative ale elementelor ce definesc esența noastră națională (istorie, cultură, geografie, gastronomie, tradiții, spiritualitate). La proiect vor lua parte, alături de mine, fotografi, traducători și tehnoredactori.

În mod concret, Atlasul va aduna laolaltă imagini însoțite de texte descriptive ce vor face referire la o arie largă de domenii și tematici, de la Sarmizegetusa Regia la caii din Pădurea Letea, de la ultimii meșteșugari opincari și olari la frumusețile Deltei Dunării și de la mânăstirile Bucovinei la cetățile medievale ale Devei și Sighișoarei, acoperind, astfel, cât mai detaliat, harta istorică și culturală a României.

Sarmizegetusa Regia

Volumul, asemeni celui dedicat culturii Cucuteni, va fi apoi distribuit gratuit donatorilor, dar tot gratuit în multe școli, licee, universități, muzee și biblioteci din țară și de peste hotare, contribuind, astfel, la o mai bună promovare a bogățiilor istorice, geografice, culinare și spirituale pe care neamul nostru le-a acumulat în multele milenii de existență sedentară în același spațiu geografic.

Pentru a reuși concretizarea acestui proiect, este nevoie și de sprijinul vostru, bugetul estimat necesar ridicându-se la aproximativ 20.000 de euro. Avem experiența realizării prin chetă publică a volumului ”Cucuteni – Originea Europei”, când doar 40 de români au donat împreună peste 8.000 de euro demonstrând că o mână de oameni uniți și determinați pot realiza proiecte utile și minunate. Sperăm ca tot mai mulți să ni se alăture, înțelegând că stă numai în puterea noastră să ne cercetăm, protejăm și promovăm moștenirea atât pentru generațiile ce vin, cât și pentru străini.

Implică-te și TU și ajută printr-o donație utilizând unul dintre următoarele instrumente:

1. Donatii directe prin Paypal catre contact@vatra-daciei.ro
2. Prin virament bancar in contul Asociatiei Vatra Daciei: RO66RNCB0078138734030001, COD SWIFT: RNCB RO BU, deschis la BCR
3. (pentru usd ,euro si lire sterline) in contul cu datele: sort-code:20-33-96, nr. cont 50325333, IBAN: GB74 BUKB 20339650325333 , COD SWIFT: BUKBGB22 (beneficiar M ROMAN)
4. Metode alternative (ex.MoneyGram, detalii contact in privat)

Cu mulțumiri tuturor celor implicați,
Valentin Roman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *