Așezarea neolitică de la Turdaș, una dintre cele mai vechi din Europa, acoperită de moloz cărat cu basculantele

un articol de Valentin Roman

În urmă cu ceva ani scriam despre destinul unor sit-uri arheologice extrem de importante, descoperite pe traseul pe care, la acea vreme, se construia tronsonul de autostrada A1 dintre Sibiu și Deva. În cursul acelor lucrari, zeci de așezări datând din diverse epoci istorice (neolitic, dacică, romană, medievală etc.) ieșeau la iveală, dezvăluindu-și misterele. Din păcate, proiectanții autostrăzii, într-o încăpățânare ce sfidează absurdul, au refuzat să modifice proiectul și traseul, deși relieful permitea acest lucru. Ca efect, sit-urile foarte valoroase, precum cele de la Tărtăria, Șibot ori Turdaș au fost parțial ori complex distruse în cursul lucrărilor la autostradă, ele fiind cercetate pe fugă, insuficient și superficial.

Am revenit recent, după câțiva ani, în zona amintită, pentru a revedea un peisaj totalmente schimbat, în care urmele trecutului sunt supuse unei acerbe campanii de ștergere. Mare parte din sit-ul de la Tărtăria este deja distrus. Vorbim de locul în care, în 1961 Nicolae Vlassa descoperea celebrele plăcuțe considerate azi de către o bună parte a comunității științifice internaționale drept obiectele ce conțin prima formă de scriere din lume, cu peste 1.000 de ani mai vechi decât obiecte similare descoperite în Sumer. Vorbim despre un loc care, oriunde pe lume ar fi fost împrejmuit, protejat, cercetat cum trebuie și semnalizat corespunzator.

Cum se cară moloz cu basculanta în situl de la Turdaș

Situația este la fel de gravă în sit-ul neolitic de la Turdaș, o așezare care, în urmă cu aproximativ 7.500 de ani se întindea pe o supfrafață de aproximativ 100 de hectare, ceea ce face din acest loc una dintre cele mai vechi și mari așezări ale neoliticului european. Din cele 100 de hectare abia dacă s-au cercetat câteva, tot  pe fugă și tot superficial. Și totuși, deși campania de cercetare a fost restrânsă ca areal, s-au găsit aici bogate inventare ceramice, morminte, locuințe, gropi de provizii, ateliere, etc., elemente care denontă că avem de-a face cu un centru extrem de populat și important al Văii Mureșului, a cărui influență se extindea la mari depărtări. Am vizitat locul cu ocazia unor filmări pentru un nou documentar și am constatat cum, la câțiva metri de marginea sit-ului a fost amenajata o zonă de depozitare a reziduurilor și deșeurilor rezultate în urmă lucrărilor la autostradă. În numai o oră, aproximativ 15 basculante au devnit și au descărcat conținutul, asta însemnând câteva tone de moloz și reziduuri. Nici aici, ca și la Tărtăria, niciun semn, niciun panou, nicio indicație dată celor care ar opri, curioși, să afle mai multe despre ceramica vizibilă în pământ, nicio informație despre acest loc, despre importanța și vechimea sa.

Aceste realități, care, din păcate, nu sunt singulare în țara noastră, ne fac să ne întrebăm tot mai des dacă este vorba despre prostie ori rea-voință. Altfel nu se explică campania intensă de distrugere a orice este vechi, autohton, local, a orice elemente care să ne ateste vechimea și istoria multimilenară. Cum de nu se găsesc soluții tehnice pentru protejarea acestor vestigii la locul descoperirii? Cum de peste tot se poate, inclusiv la vecinii bulgari, ca astfel de zone să beneficieze de bugete, cercetare eficientă și intrpducere în circuitul turistic și la noi nu?

Noi am sesizat Ministerul Culturii cu privirea la situația descrisă. Suntem curioși dacă vom primi vreun răspuns din partea acestei instituții și, dacă da, cam ce va conține acesta.

Află mai multe despre situația pe care o semnalam în urmă cu câțiva ani, aici: http://www.vatra-daciei.ro/vestigiile-istorice-ale-romaniei-sunt-distruse-rand-pe-rand/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *