Ce înseamnă “Dacia”, “Regatul lui Decebal” şi “Dacia Romană”. Află care sunt diferenţele

un articol de Valentin Roman (fragment din volumul Pe urmele geto-dacilor)

Confuzia pe care istoria agreată oficial o creează în rândul tinerilor elevi (şi nu numai), este aceea că Dacia, ca teritoriu istoric locuit de neamurile dacilor şi geţilor, ar fi acelaşi lucru cu Dacia Romană, provincie creată după anul 106 pe temeliile regatului lui Decebal (dar fără să cuprindă toată suprafaţa acestuia, ci doar partea sa centrală), provincie care reprezintă doar o parte din arealul locuit de strămoşii noştri daci.

Concret, Dacia Romană reprezintă doar o parte din Regatul lui Decebal, care, la rândul său, reprezintă doar o parte din Dacia istorică.

Regatul lui Decebal avea, în componenţa sa, Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei. După pacea din 102, o parte dintre aceste zone, dar şi altele ce nu erau incluse în regatul lui Decebal, au fost alipite provinciei Moesia Inferior. Ne referim aici la sudul Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi estul Olteniei, probabil până la Jiu. În ceea ce priveşte organizarea teritoriilor cucerite în anul 106, informaţiile care să ne ofere o imagine clară a graniţelor provinciei Dacia Traiană, aproape că lipsesc. Totuşi, potrivit lui Eutropius, lungimea hotarelor noii provincii ar fi fost de 1.478 km.

Dacia Romană (106-271)

O hartă aproape de realitate ar putea fi trasată luând în considerare amplasamentul castrelor de graniţă, după cum urmează: graniţa sudică era reprezentata de Dunăre, cea vestică pornea de la confluenţa Tisei cu Dunărea şi urma Tisa până la vărsarea Mureşului; la nord de Mureş, în Crişana, graniţa era amplasată la vestul Munţilor Apuseni, apoi traversa Valea Crişului Repede până la Porolissum (Moigrad), de unde limesul se îndrepta spre răsărit, traversa Someşul şi prin faţa castrelor de la Tihău, Căşeiu şi Ilişua, continua în apropierea versantele vestice ale Carpaţilor Orientali, dupa care traversa cursul superior al Mureşului, urmând linia interioară a lanţului carpatic.

La acest teritoriu ne putem referi folosind denumirea de Dacia Romană (cu unele revizuiri ale graniţelor care au intervent pe parcursul stăpânirii romane). Diferenţele dintre regatul lui Decebal şi Dacia Romană sunt evidente. La fel, dacă procedăm la o comparaţie între întinderea Daciei Romane şi teritoriul locuit de geto-daci (Dacia istorică), vom observa lesne că mare parte dintre daci au ramas în afara graniţelor romane după 106. Prin comparaţie, Dacia istorică, ca areal ocupat de neamurile geto-dace, se întindea de la Munţii Balcani (Haemus) şi Munţii Slovaciei la litoralul apusean al Mării Negre până dincolo de bazinul Tisei, în Bazinul Pannonic.

În afara Daciei Romane rămân Crişana, Maramureşul, Basarabia şi Moldova, potrivit lui Nicolae Iorga, zone ce vor continua să fie locuite şi stăpânite de dacii liberi. Între dacii liberi îi vom regăsi şi pe locuitorii din Muntenia, deoarece acest teritoriu, la fel ca şi altele, a fost stăpânit de romani doar o perioada scurtă de timp, respectiv între anul 102 şi 117-118 d.Hr., când împaratul Hadrian a procedat la retragerea administraţiei şi armatei din această regiune.

După cum vom arăta în acest volum, dacii liberi au pricinuit mari neplăceri romanilor, prin acţiuni militare solitare sau în alianţă cu triburi şi neamuri vecine, precum goţii (popor şi naţiune despre care unii autori antici susţin că ar fi fost înrudit/ă cu cel get sau că ar fi fost chiar acelaşi popor) sau roxolanii, ce au avut ca scop slăbirea puterii imperiului în zona Dunării şi alungarea administraţiei romane. De asemenea, multe dintre campaniile militare ale dacilor liberi au fost corelate cu acţiuni şi revolte ale dacilor din zona ocupată de romani, semn că legătura dintre dacii aflaţi între graniţele imperiului şi cei ce locuiau în afara lor nu a fost niciodată întreruptă.

Harta Daciei într-un atlas de la 1720

Structurile administrative create de Traian au fost modificate la începutul domniei succesorului său, Publius Aelius Hadrianus (în 117 d.Hr.), moment care marchează declanşarea, în nordul Dunării, a unor atacuri succesive din partea sarmaţilor iazigi şi roxolani. Aceste atacuri, la care s-au adăugat şi unele revolte interne din Dacia Romană, l-au determinat pe noul împărat, cu ajutorul guvernatorului Daciei şi Pannoniei, Q. MarciusTurbo Fronto Publicius Severus, să reorganizeze provincia din punct de vedere administrativ, în trei părţi : Dacia Superior, Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis.

Prima dintre ele cuprindea Banatul, fără partea sa de vest, vestul Olteniei şi Transilvania, până la punctul de întâlnire al Arieşului cu Mureşul. Dacia Inferior îngloba estul Olteniei şi sud-estul Transilvaniei, iar Dacia Porolissensis cuprindea fostele zone din Dacia Traiană aflate la nord de confluenţa Mureşului cu Arieşul. De asemenea, împăratul a renunţat la sudul Moldovei şi la Muntenia.

Cât despre Dobrogea, această regiune, inclusă în a doua jumătate a secolului I î.Hr. în provincia romană Moesia Inferioară de către împăratul Octavian Augustus, va rămâne sub administraţie romană până în anul 395, atunci când intră în componenţa Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin).

Nu am facut nicio referire mai sus la Statul creat şi stăpânit de Burebista în secolul I î.Hr. (limitele sale situându-se, potrivit lui Strabon, între Carpaţii Păduroşi la nord, Dunărea Mijlocie şi actuala Slovacie la vest, la Munţii Haemus (Balcani) la sud şi gurile Bugului şi la Marea Neagră la est), prin comparaţie cu Dacia lui Decebal, Dacia Romană şi Dacia, ca teritoriu istoric, deoarece aceasta structură administrativă a fost una multietnică, care nu îngloba doar neamurile geto-dacilor şi, pentru a vorbi de continuitate, este indicat să ne raportăm doar la teritoriile locuite de acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *