Costobocii, una dintre cele mai puternice ramuri ale neamului dac

un articol de Valentin Roman

Costobocii erau localizati, potrivit geografului antic Ptolemeu, in partea nord-estica a teritoriului dacic. Existenta lor este confirmata de o multitudine de izvoare antice, dintre care ii amintim pe Pliniu cel Batran (Naturalis Historia VI), Pausanias, Historia Augusta (Vita Marci, 22), Dio Cassius sau Lexiconul lui Suidas.

Le fel ca in cazul carpilor, cultura materiala cercetata de arheologi si atribuita neamului costobocilor, este una incadrabila in cea dacica, element ce atesta clar apartenenta etnica a acestora la poporul geto-dac.
Costobocilor le este atribuita cultura Lipita (datata intre secolele I i.e.n. si III e.n.), care acopera zona Nistrului superior si mijlociu, Prutul superior, Maramuresul, Bucovina, precum si regiunile Stanislav, Lvov si Cernăuti, din vestul Ucrainei.

Neamul costobocilor pare sa fi fost impartit in doua zone dupa anul 106. Astfel, o parte a acestora va ramane in Dacia Romana, prezenta lor fiind confirmata in asezari precum Piroboridava, Tamasidava si Utidava, in timp ce un alt grup va continua sa ocupe zona din nordul Carpatilor, dupa cum atesta descoperirile de la Setidava.

Asezari ale costobocilor sunt atestate in mai toate formele de relief. Totusi, se poate observa o dispunere a acestora in apropierea surselor de apa, a terenurilor propice pentru cultivat si pasunat si zonelor bogate in resurse naturale.

Mare parte dintre acestea erau nefortificate, insa arheologii au concluzionat ca au axistat si exceptii, respectiv localitati aparate de valuri de pamant si santuri, precum cele de la Zemplin si Malaja Kopanja. Asemeni celorlalte neamuri geto-dace, costobocii construiau locuinte de tip bordei, fie la suprafata, fie adancite partial in pamant. De asemenea, anexele acestora sunt specifice culturii poporului dac si sunt reprezentate de vetre de foc si cuptoare, gropi de provizii, precum si ateliere mestesugaresti.

Ocupatiile costobocilor se inscriu intre practicile generale ale poporului geto-dac, respectiv cresterea animalelor, agricultura, mestesugurile si schimburile comerciale. Ateliere unde se prelucra fierul au fost cercetate la Remezevčiah (reg. Lvov), Malaja Kopaja si Zemplin, iar cele destinate realizarii elementelor ceramice la Zemplin, Malaja Kopaja si Podvinogradovo (secolele I i.e.n.-I e.n.) si Beregovo si Luzanka (secolele II-III e.n.).

Dintre obiectele ceramice descoperite de arheologi in cadrul acestor situri si nu numai, putem aminti: oale-sac, oale-borcan, strachini, fructiere, cani, tavi, vase de provizii, decorate cu linii lustruite dispuse în retea.

Au fost descoperite si vase cu decor liniar pictat, cu cafeniu pe fond alb. Prelucrarea fierului in atelierele costobocilor este relevata si de descoperirea unor obiecte precum brazdare de plug, securi, coase, râsnite, foarfeci, cosoare, clesti, dalti, creuzete, tipare, tipare, cuie, crampoane, fusaiole, greutati, lustruitoare, iar ca arme: vârfuri de lance si de sageata, scuturi, camasi de zale sau pinteni. Cultura materiala a costobocilor a suferit, de-a lungul timpului, unele influente externe: celtice (in sec. I i.e.n.), greco-romane (sec. I e.n.), dar si germanice, romane si carpice (sec.II e.n.).

Incineratia, ca rit funerar practicat de costoboci, este atestata in urma descoperirilor arheologice de la Zemplin, Lipita de Sus, Zvenigorod-Goeva Gora, Zvenigorod-Livada Velikac, Bolotnoe si Grinev. Mormintele difera, ca tehnica de realizare, in functie de aparteneta sociala a celui inhumat. Astfel, au fost cercetate unele morminte tumulare, bogate in inventar material, ce apartineau unor capetenii locale.

Tumulii despre care vorbim, o particularitate a culturii Lipita, au dimensiuni de aproximativ 1 metru înaltime si 10-12 metri diametru, fiind organizati, în cadrul necropolelor, în grupe, dupa criterii familiale si de clan. Unii tumuli prezinta constructie de piatra în interior.

În interiorul acestor constructii funerare se puneau resturile celor defuncti împreuna piese de inventar: de vestimentatie, arme, unelte, podoabe, ceramica sau ofrande. Alteori resturile umane incinerate erau puse în urne si depuse în mici gropi. Într-un tumul putea fi depus un singur defunct sau mai multi decedati Acest rit funerar s-a perpetuat din cadrul culturii Lipita, de la vest catre est, la sfârsitul secolului al II-lea e.n., odata cu deplasarea, pe aceiasi directie, a costobocilor, în timpul razboaielor marcomanice sau a conflictelor cu romanii din 173-174, generalizându-se, în spatiul mentionat, în secolul al III-lea e.n.

Expeditiile militare intreprinse de costoboci in secolul II e.n., singuri sau in alianta cu alte populatii precum victuali, sosibi, sicobiti, roxolani, bastarni, alani sau peucini, in interiorul teritoriului imperiului roman arata forta acestora, dar si capacitatea organizatorica si strategica militara. Anul 170 reprezinta momentul in care are loc cea mai violenta campanie a costobocilor, expeditia militara a acestora traversand Moesia Inferior, Tracia, Macedonia, ajungand pana in Grecia, in preajma orasului Eleusis, care, de altfel, este devastat de daci.

De asemenea, prezenta costobocilor in Dobrogea si actiuni militare ale acestora in aceasta zona sunt confirmate de o serie de inscriptii, precum cea descoperita la Tropaeum Traiani, în care este pomenit un anume Daizus Comozoi „ucis de costoboci” sau cele gasite la Mangalia, în care se povesteste cum zidurile orasului au fost reconstruite dupa un atac al acestora.

In urma infrangerilor suferite in anii 170-172, o parte dintre costoboci s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar o parte au ramas sa convietuiasca cu noii veniti de neam germanic si cu sarmatii. Nordul Moldovei a fost dominat de costoboci pina in anul 170, atunci cand controlul regiunii a fost preluat de carpi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *