Dacii din armata romană – dovadă a continuităţii etnice

un articol de Valentin Roman

Un alt element ce susţine într-un mod care nu poate fi combătut continuitatea dacilor pe aceste meleaguri şi care, în acelaşi timp, demontează fără drept de apel teoriile fanteziste potrivit cărora dacii ar fi fost totalmente exterminaţi de romani, este prezenţa acestora în anumite unităţi ale armatei romane, după anul 106, atât în spaţiul Daciei Romane, cât şi în alte zone ale imperiului. În mare parte, dacii recrutaţi de romani au fost încadraţi în unităţi auxiliare ale armatei imperiale.

În lucrarea De munitionibus castrorum, care îi aparţine lui Hyginus, redactată, se pare, în timpul domniei lui Traian sau imediat după aceasta, printre popoarele din rândul cărora se recrutau soldaţi romani, îi regăsim şi pe daci, prezenţi în diverse unităşi militare, despre care, astăzi, avem suficiente informaţii pentru a realiza o listă, după cum urmează:

Ala I Ulpia Dacorum – O inscripţie descoperită la Roma, realizată în onoarea lui L.Aemilis Karus, guvernator al Cappadociei între anii 147-150 d.Hr., aminteşte de prezenţa acestei unităţi militare în provincia menţionată sub conducerea prefectului C. Iulius Erucianus Crispus. Unitatea în cauză mai este amintită şi de istoricul Flavius Arrianus, guvernator al Cappadociei la anul 136, care, în volumul “Ordinea de luptă contra alanilor”, precizează: “Ariergarda s-o alcătuiască detaşamentul geţilor şi cel care-l conduce”. În vremea lui Gallerius, unitatea încă exista, având locul de cantonare la Suissa.
.
Cohors I Ulpia Dacorum – Existenţa acestei unitati este confirmată de o diplomă militară romană datată la anii 156-157, în care se face referire la satisfacerea completă a stagiului militar de 25 de ani de către unii dintre militarii săi. În secolul al IV-lea, prezenţa unităţii cu reşedinta la Claudiana este atestată de o altă serie de izvoare literare şi militare.

Cohors I Aelia Dacorum – Aceasta este, poate, unitatea militară formată din daci cel mai des amintită de izvoarele antice. Prima menţiune a sa datează din iarna anilor 145-146 şi precizează că unitatea îşi avea garnizoana la Amboglanna, în Britannia. În această menţiune se vorbeşte despre lăsarea la vatra a celor care au terminat stagiul de 25 de ani, fapt care arată că unitatea a fost constituită în preajma anului 121, sub domnia lui Hadrian. Unitatea despre care vorbim era compusă din 1.000 de daci, aflaţi sub comanda unui tribun. Ea rămâne în garnizoana britanică până în plin secol al IV-lea.

Ruinele castrului roman de la Birdoswald

În inscripţiile din Britannia sunt amintite, pe lângă numele unor comandanţi ai unităţii, cele ale unor ofiţeri de rang mai mic, cum este cazul centurionilor Aelius Dida şi Decius Saxa, nume care au în componenţă şi părţi de origine dacică, aşa cum se poate clar observa. Un alt nume, cu origine clar dacică, este cel al lui Decibalus, ostaş în această unitate, nume prezent pe o inscripţie descoperită la Birdoswald. Textul acesteia, prezent pe o piatră de mormânt, în latină, este “D M DECIBAL … VIX DIEBVS … ET BLAES …VIXSIT A X ET… VS FRATER… “, care ar putea fi tradus, aproximativ, ,,Pentru spiritele plecate ale lui Decibalus….care a trait pentru…zile şi Blaesus…care a trăit zece ani şi…un frate…”.

De altfel, în cazul acestei unităţi, vorbim de prezenţa numelui său pe o multitudine de inscripţii descoperite în zonă, toate atestând că aceasta era formată exclusiv din daci.

Cohors II Aurelia Dacorum – Unitatea îşi avea garnizoana în Pannonia Superior, după cum atestă descoperirile arheologice, ea fiind creată în timpul domniei lui Marcus Aurelius cu scopul de participa la efortul de război împotriva ameninţării triburilor germanice şi a sarmaţilor în zona Dunării.

Cohors II Augusta Dacorum – În prezent, avem la dispoziţie o singură inscripţie care confirmă prezenţa acestei unităţi în provincia Pannonia Inferior. Ea face referire la înaintarea în grad a unui ofiţer ţi a fost descoperită la Dalj.

Cohors I Gemina Dacorum Milliaria – Numele acestei unităţi (elementul Gemina) relevă că, într-o fază iniţială, au existat două unităţi auxiliare formate din daci care au fost contopite într-una singură. În vremea domniei lui Septimius Severus, unitatea era contonată la Montana, în Moesia Inferior.

În afara unităţilor auxiliare compuse exclusiv din daci, prezenţa acestora este atestată şi în unele legiuni romane. Astfel, legiuni precum Legio I Italica, Legio I Auditrix, Legio III Augusta sau Legio XI Claudia, vor avea în componenţă soldaţi recrutaţi din Dacia, unii dintre ei urcând pe scara ierarhică până la poziţii superioare în comandamentul lor.

De asemenea, izvoarele antice amintesc de prezenţa dacilor în unităţi precum cohortele pretoriene, dar şi în unele unităţi călare ce asigurau garda împăratului. Majoritatea inscripţiilor în acest sens datează din preajma secolului II d.Hr. Sursele vremii relevă faptul că majoritatea unităţilor formate din daci au fost înfiinţate de Traian, Hadrian şi Marcus Aurelius.

În perioada secolelor II-III d.Hr, aşa cum arată C.Daicoviciu în lucrarea La Transylvanie dans l’Antiquite, numărul unităţilor formate exclusiv din luptători daci, prezente în armata romană, era comparativ cu cel al formaţiunilor recrutate din Belgia (12 unităţi), Siria (13 unităţi) şi Africa (9 unităţi), element care atestă în mod evident forţa demografică autohtonă a provinciei romane Dacia, chiar şi după războaiele grele cu legiunile imperiale de la începutul secolului II d.Hr.

Astfel, acest element contribuie la îndepărtarea fără drept de apel a teoriilor care promovează ideea falsă (promovate mai ales de grupuri care urmăresc obţinerea unor teritorii ale României) a unui vid demografic, care susţin că dacii au fost cu totul exterminaţi de romani şi că noi, românii de astăzi, nu am avea nicio conexiune istorică cu antichitatea.

Mai mult, faptul că numele unităţilor prezentate mai sus conţin referire exactă la etnia soldaţilor care le formau, denotă că administraţia imperială făcea o diferenţă clară între coloniştii aduţi în Dacia după anul 106 şi indivizii autohtoni, fiind vorba de grupuri distincte, cei din urmă păstrându-şi identitatea.

Chiar şi după părăsirea Daciei Romane de către administraţia imperială şi după reformele militar-administrative implementate de împăraţii Diocleţian si Constantinus I, în lucrările autorilor romani se vorbeşte de existenţa unor unităţi auxiliare formate din daci, numite fie “numeri Dacorum, fie simplu ‘Daci” sau “Dacisci”, recrutate din Dacia.

Prin urmare, la 165 de ani de la cucerirea parţială a Daciei, adică exact după acea perioadă prezentată de istoria noastră oficială drept una de intensă romanizare, tocmai sursele latine prezintă poporul dac drept entitate etnică distinctă, nu ca un mix între autohtoni şi colonişti.

468 ad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *