Dincolo de timpuri: Tatuajul la geto-daci

Da, este adevarat, suntem precursorii acestei arte, iar pentru stramosii nostrii, cei care au trait in spatiile pe care le locuim noi astazi, tatuajele aveau incaractura celor  mai nobile simboluri.

Zeci de descoperiri arheologice au scos la iveala, in zeci de ani, existenta tatuajului complex pe teritoriul tracilor tn urma cu mai multe mii de ani. Dovezile dateaza din epocile neolitica, a bronzului si fierului. Vechimea lor ne face sa abordam din nou tema emblemelor totemice, de data acesta exact in spatiul stramosilor nostri.

Modul in care a evoluat tatuajul in spatiul ocupat de daci arata existenta unui sistem de totemuri foarte bine inradacinate in spiritul locuitorilor locului. Acestea au evoluat in timp.

Din toate indicatiile antice reiese ca tatuajul se aplica pe fata si pe corp, intâi ca semn de neam (ginta sau trib), apoi ca semn de ales )categorie sociala, capetenie etc) si, cu timpul,mai rar ca podoaba. Trecerea de la tatuajul emblematic de tip totemic la tatuajul genealogic (de casta sau categorie sociala) si de la acesta la tatuajul ornamental se face treptat.

De la tatuaj la masti

Soborul Zeițelor (cultura Cucuteni)

Romulus Vulcanescu este etnologul si scriitorul român care a aratat modul in care tatuajul reprezinta amprenta unei civilizatii complexe, a unei culturi care avea la baza un sistem foarte bine dezvoltat de simboluri.

In studiul sau „Mastile populare” el a schitat in linii mari caracterul totemic al tatuajului folosit in delimitarea spatiului protector, dara si in abordarile militare si civile. Istoricul preciza: ,,Omul primitiv se tatua, integral sau partial, pentru ca sa se deghizeze magic, ca sa-si insemne corpul cu embleme gentilico-tribale si ca sa se impodobeasca din orgoliu sexual. Deghizarea lui prin tatuare se facea in special din perioada initierii pâna la maturitate”. Scriitorul mai spune ca, „spre deosebire de barbati, care isi tatuau intregul corp, femeile isi tatuau numai partile care le scoteau in evidenta gracilitatea: pieptul, sânii, pubisul, fesele, coapsele si pulpele. Barbatii isi tatuau intregul corp, mai des fata. Tatuajul feminin era in esenta lui de ordin sexual; in substanta lui interveneau si elemente de ordin artistic. Barbatii se tatuau mai ales pentru practicarea magiei medicale si razboinice. In aceste ultime cazuri, tatuajul era atât de incarcat, incât facea sa dispara sub arabescurile lui trasaturile fizionomice”.

Romulus Vulcanescu mai arata ca „uneori, tatuajul se realiza prin inciziuni adânci in pielea fetei si a corpului, incepând din copilarie si durând pâna la maturitate. Aceasta repetare an de an a tatuarii se termina printr-un fel de sculptura in piele. Fiecare însemn tatuat purta un nume si indeplinea, in economia ornamentala a tatuajului, un anume rol ideogramic. Cine cunostea semnificatia deosebita a motivelor astfel tatuate putea citi titlurile gentilico-tribale ale posesorilor, geneologia lor totemica si preferintele personale. Tatuajul, ca procedeu de deghizare integrala a corpului sau numai faciala, a fost transmis mai apoi in alcatuirea mastilor-costume, a mastilor de cap si a mastilor de fata prin decalchierea (n.r. – copierea) striaturii, scarificarilor si inciziunilor pielii”.

De la triburile primitive la neam

In perioada de inceput a neamului dacic, in timpurile primitive, tatuajul era un semn pe piele prin care se diferentiau clanurile, triburile, straturile sociale incipiente si originile neamului respectiv. In acest ultim semn, ele erau realizate in cadrul unor ceremonii de initiere (sexuala, maritala, razboinica), pentru protectia totemica in special.

Ca si la triburile autohtone amerindiene, tatuajul reprezenta, în majoritatea cazurilor, atât semnul concret al totemului cât si semnul tolemului sacralizat. Cu timpul, tatuajul a capatat rolul de simbol al integrarii si identificarii cu tribul sau clanul in care era facut. Prin scrierea criptica, adica ideogramele de pe piele, individul devenea parte a grupului social cu sentimentul de apartenenta la acea anumita celula.

Totusi, aceste semne si-au pastrat pentru mult timp si rolul protector, sacru. Unele simboluri aveau semnificatia de protectie impotriva duhurilor rele, cazuri in care grafia tatuajelor reda stilizat scene sau personaje mitologice sau magice cu un anumit rang, privilegiu sau putere sacra.

Tipuri de tatuaje

In general, barbatii isi tatuau blazoane si simboluri sacre de protectie, totemice. Tatuajul femeilor era mai mult sexual si artistic, acoperind parti ale corpului care trebuiau, oarecum, ascunse de vazul barbatilor.

Chiar si tehnicile de realizare erau diferite. Tatuajele in puncte ai bumburi erau preferate de femei, cele in cusatura, in curele si sculptat erau preferate de barbati.

Cele mai multe tatuaje erau motive geometrice care permiteau redarea stilizata a unor simboluri sacre totemice, in Dacia preistorica. Primii locuitori ai Daciei redau, prin aceste desene, elemente esentiale, din care si-au format, cu timpul, complexitatea mitologica.

|n esenta lui, tatuajul totemic predac a fost unul simplu, pictat sau incizat in piele, prin taieturi adânci si complexe, umplute cu diverse culori. Reteaua de taieturi reprezenta, criptic, emblemele totemice. Exemple sunt tatuajele realizate din motive geometrice asezate simetric pe umeri (cercuri concentrice), pe corp (zig zag-uri neregulate), spiralele concentrice de pe abdomen sau triunghiurile isoscele de pe coapse si pulpe, care subliniau silueta sau trimiteau la simbolul ramurii de brad.

Toate aceste erau reprezentate si pe stauetele predacilor. Cele mai clare in acest sens sunt figurinele antropomorfe din lut descoperite prin sapaturile arheologice de la Cucuteni, Gumelnita sau Vinca (judetul Caras-Severin). Unele dintre aceste figurine aveau tatuaje geometrice, liniare, pe frunte, aratând ca oamenii din acea perioada aveau obiceiul de a-si orna fruntea cu astfel de simboluri.

Istoricii si arheologii au acceptat in unanimitate faptul ca figurinele din perioada predacica redau mai degraba tatuajele locuitorilor decât anumite accesorii de pe imbracaminte. Mai mult, printre simbolurile descoperite de arheologi, se regasesc si cele de pe pecetile de lut ars, numite pintadere, folosite ca embleme de tatuat. Un alt aspect scos la iveala prin figurinele de la Gumelnita este sublinierea gurii cu gaurele in sculpturile miniaturale gasite acolo.

Dincolo de timpuri

Potrivit istoricilor, practica tatuajului a durat destul de mult pe teritoriul tarii noastre, fiind practicat chiar pâna in epoca Daciei târzii. Dovada cea mai cunoscuta o constituie jambierele metalice ale unui principe trac numit Cotys, din secolul IV i.e.n., descoperite in mormântul acestuia din Agighiol, Dobrogea. „Pe partea care acoperea genunchiul, una dintre jambiere reda chipul unui tânar luptator tatuat. In esenta tatuajul era geometric, realizat din dungi aurite sau date cu bronz, cu tenta fierului oxidat in negru.

Figura tânarului luptator se pierde sub liniatura regulata a insemnelor rituale ale tribului local”, spun istoricii care au studiat aceste dovezi. Totusi, se pare ca prin tatuaje arheologii au scos la iveala si dovada de apartenenta spatio-temporala extrem de larga a dacilor. si asta pentru ca intre tatuajele de pe figurinele de la Gumelnita (mileniul V i.e.n.) si cele ale tânarului luptator figurat pe jambierele de la Agighiol exista similitudini.

In ambele cazuri regasim incizii orizontale, iar directia lor este aceeasi: pornesc de pe nas pe obraji. Acesta tehnica de tatuare arata o continuitate de ritualuri In evolutia unor triburi carpatice, inrudite de-a lungul timpului, prin simbolismul lor totemic.

sursa: http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *