FALXUL DACIC, una dintre cele mai periculoase arme ale antichităţii

FALXUL DACIC, una dintre cele mai periculoase arme ale antichităţii

În ce privește tipul de arme folosit de ostașii daci, descoperirile arheologice, cumulate cu informațiile din izvoarele literare și cu analiza reprezentărilor luptătorilor pe diverse monumente din lumea romană, ne permit astăzi să stabilim și să putem descrie o serie de obiecte aflate în dotarea lor.

Dintre ele, putem aminti sica (pumnal scurt, încovoiat și ascuțit spre exterior), falxul (sabie curbă, de dimensiuni mari), așa-numita spadă de tip celtic (armă dreaptă, de mărime medie, utilizată mai ales de nobili), posibil coasa (folosită ca armă de țărani până în Evul Mediu), arcul (în mânuirea căruia daci excelau, fiind recunoscuți drept arcași deosebiți, avea o bătaie de peste 100 de metri, de multe ori folosindu-se săgeți cu vârful înmuiat în otravă, trase din galopul cailor), lancea, toporul, sulița și praștia.

Eficiența falxului, armă considerată una dintre cele mai periculoase din Antichitate, este evidențiată și de unele surse literare. Fronto, în lucrarea „Principia Historiae”, II, notează: „Traian a venit la război cu soldați încercați care-i disprețuiau pe parți și nu le păsa de săgețile lor, după ce văzuseră rănile groaznice făcute de săbiile curbe ale dacilor”.

Arma avea lama lungă și curbată, ascuțită pe partea concavă, era prevăzută de obicei cu un mâner din lemn, şi prezentau șanțuri pentru scurgerea sângelui.

450px-AdamclisiMetope34Falxul era destinat tăierii care se făcea printr-o mișcare combinată de lovire și apăsare în jos, arma fiind manevrată fie cu ambele mâini, fie cu una singură atunci când ostaşul purta şi scut.

Mai mult, datorită vârfului ascuțit și curbat în jos, sabia putea penetra ușor coifuri și armuri. Această armă a determinat, de altfel, modificarea coifurilor legionarilor de către armurierii militari romani, prin adăugarea a două benzi groase de metal așezate transversal.

Falxul dacic prezintă asemănări cu rhomphaia (denumită şi rumpeia de Aulus Gellius sau romphaea de Isidor din Sevilla), armă utilizată aproape exclusiv doar de neamurile tracice. Exemplare ale acestui tip de armă au fost descoperite şi datate încă din perioada anilor 400 – 300 î.Hr.

Totuşi, aşa cum relevă analizele comparative, există şi unele diferenţe între falx şi rhomphaia. Astfel, dacă prima armă avea lama curbată destul de semnificativ, cea de-a doua avea tăişul drept sau foarte uşor curbat. Rhomphaia va fi utilizată vreme îndelungată, bizantinii dotând unele unităţi ale armatelor imperiale, se pare cele de gardă, cu această armă până în secolul al XI-lea d.Hr, după cum susţin Ian Heath and Angus McBride în lucrarea Byzantine Armies 886-1118 (1979).

(fragment din volumul “Pe urmele geto-dacilor“, autor Valentin Roman, aflat în lucru)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>