Galerius – împăratul dac al romanilor

un articol de Valentin Roman

Istoria Imperiului Roman și, mai apoi, a Imperiului Bizantin, ca urmaș al celui dintâi, consemneaza o serie de lideri care s-au ridicat în ierarhia administrativă până la cel mai înalt nivel, acela al deținerii puterii imperiale, fără a avea o descendență pură latină ori greacă așa cum poate ne-am fi așteptat în fiecare caz. Împăratul Traian (98-117 d.Hr.), de pildă, liderul roman care a dus Imperiul Roman la expansiunea sa maximă, era originar din provincia Hispania (Spania de azi), el fiind adoptat de împăratul precedent, Nerva, succedandu-i, astfel, la tron. La rândul său, împăratul Macrinus (217-218 d.Hr.) avea origini berbere, fiind născut în Algeria de astăzi, iar Filip Arabul (împărat între anii 244-249 d.Hr.) provenea dintr-o familie siriană.

O parte a complexului imperial ridicat de la Galerius la Felix Romuliana

Însă una dintre cele mai importante figuri politice și militare ale secolului IV, perioada în care Imperiul Roman manifestă ultimele zvâcniri de autoritate în plan european și nu numai, este reprezentată de un împărat cu origini traco-dacice: Galerius.

Potrivit Eutoprii Breviarum, Galerius s-a născut în anul 250 d.Hr. aproape de Serdica (Sofia, Bulgaria de astăzi), tatăl său fiind trac, iar mama din Dacia, o femeie pe nume Romula, după cum ne transmite Lactantius. De altfel, numele mamei sale este relevat și de numele pe care Galerius a decis să-l dea unul complex imperial ce cuprindea un palat și monumentul funerar dedicat acesteia, anume Felix Romuliana, localizat în Serbia de astăzi, la Gamzigrad (Zajecar).

 

PĂSTORUL DEVENIT ÎMPĂRAT

 

Familia în care s-a născut viitorul împărat era una de condiție modestă, tatăl său fiind păstor, ocupație ancestrală a locuitorilor din spațiul balcanico-dunărean. De altfel, Galerius și-a petrecut prima parte a vieții ajutându-și tatăl în activitățile de păstorit, primind,ulterior, porecla de Armentarius (derivat din latinescul armentum=turmă). Mai târziu urmează cariera militară, evidențiindu-se sub comanda împăraților Aurelian și Probus și avansând rapid pe scara ierarhică a corpului ofițerilor din armata imperială romană.

Recunoașterea capacităților sale militare și administrative vine în anul 293, atunci când este avansat la rangul de Cesar în cadrul Tetrarhiei stabilite de împăratul Dioclețian (o formă de guvernamânt care presupunea împărțirea puterii între patru lideri cu atribuții imperiale, doi Auguști și doi Cesari subordonați lor). Este numit la comanda provinciei Iliria și demarează cu succes campanii militare împotriva sarmaților și goților de la Dunăre, care amenințau granițele imperiului. După câțiva ani, este numit comandat al forțelor romane de la granița estică a imperiului, calitate în care înăbușă revoltele egiptenilor din orașele Coptos și Busiris.

 

CONFLICTUL CU PERSIA CÂȘTIGAT CU AJUTORUL DACILOR

 

Pe acest fond, în Persia dominată de dinastia Sassanidă, puterea este preluată de Narseh, un lider ambițios care dorea ieșirea de sub influența romană a imperiului său, detașăndu-se de politica împăciuitoare a predecesorilor săi față de Roma. În anul 295, Narseh declară oficial război Imperiului Roman, act urmat imediat de invadarea Armeniei, campanie continuată de o incursiune în provincia romană Mesopotamia, unde, în primă fază, reușește să învingă forțele romane aflate sub comanda lui Galerius, într-o serie de lupte desfășurate în zona aflată între Harran (Turcia) și Raqqa (Siria).

Dioclețian, liderul Tetrahiei romane, îl acuză pe Galerius în mod direct pentru înfrângere și, pentru a-l umili, îl forțează pe acesta să mărșăluiască cu o milă înaintea alaiului său care se îndrepta spre Antiochia, purtând veșminte imperiale. Așa cum arată Rees, cel mai probabil decizia și gestul lui Dioclețian sunt pentru a arăta, în mod practic, că un Cesar este supus unui August în ierarhia imperială.

Galerius, însoțit de ostași daci din garda sa, în luptă împotriva perșilor (detaliu Arcul lui Galerius)

Însă Galerius nu consideră campania împotriva perșilor ca fiind încheiată și, recrutând trupe din zona dunăreană (fapt demonstrat de basoreliefurile prezente pe Arcul lui Galerius din Thessaloniki, Grecia, unde sunt depictați ostași purtători de draconi dacici, falxuri dacice și alte tipuri de armament si armuri specifice dacilor), atacă nordul Mesopotamiei în anul 298, avansând în Armenia, unde, în urma a două bătălii succesive, îl înfrânge pe împăratul persan Narseh. În cursul cele-ai doua lupte, desfășurată la Satala, Galerius asediează cu succes tabăra perșilor, luând-o ostatică pe însăși soția lui Narseh, dar și pe câțiva dintre copiii acestuia și intrând în posesia tezaurului imperial persan. Dacii conduși de Galerius avansează adânc în teritoriul persan, câștigând luptă după luptă, la Theodosiopolis, Nisibis și capturează Ctesiphon, una dintre capitalele Imperiului Persan.

Campania plină de succese a lui Galerius îl forțează pe Narseh să caute începerea negocierilor de pace, solicitând, în primul rând, eliberarea familiei sale, lucru pe care Galerius îl refuză, deși, din câte se pare, familia imperială persană a fost tratată bine în timpul aflării sale în custodia lui Galerius. Negocierile oficiale de pace încep în anul 299 și la ele sunt prezenți atât Dioclețian, cât și Galerius, acum victorios. Condițiile impuse de cei doi lideri romani asupra lui Narseh sunt extrem de dure pentru perși, care sunt forțați să cedeze Romei  unele teritorii și să accepte granția dintre cele două state pe cursul râului Tigru, în timp ce Armenia și Iberia Caucaziană revin în sfera de influență romană.

Mai mult, orașul Nisibis, acum în mâinile romanilor, devine punctul din care Roma va controla tot comerțul dintre cele două imperii, extinzându-și, astfel, influența asupra a nu mai puțin de 7 satrapii persane (satrapie=province administrativă în cadrului Imperiului Persan), din Iranul de astăzi până în Turcia. În plus, pentru a demonstra și în mod simbolic supremația Romei, Galerius și Dioclețian decid plasarea unui contingent militar roman chiar în apropiere de Ctesiphon, vechea capitală a perșilor.

 

GALERIUS, CEL MAI PUTERNIC OM DIN IMPERIU ȘI CONFLICTELE INTERNE

 

Curând după aceste evenimente, Galerius devine August, altături de Constantius I, în timp ce Cesarii numiți sub aceștia sunt persoane alese de Galerius, astfel încât el să dețină autoritatea supremă. Unul dintre Cesari aleși de acesta este Maximinus Daia, nepotul său, așadar tot cu origine traco-dacice, căruia îi oferă comanda provinciilor Egypt și Siria, în timp ce pentru provinciile Italia și Africa este numit Cesar Severus, un vechi camarad de arme al lui Galerius. În plan teoretic, Severus ar fi trebuit să se supună autoritătii Augustului din vest, respectiv lui Constantius I, însă el rămâne fidel și supus lui Galerius. În acest fel, Galerius își asigură autoritatea pe o arie corespondentă a cel puțin ¾ din Imperiul Roman.

Constantius moare în anul 306, iar fiul său îi succede ca August în vest fără acordul lui Galerius, lucru care îl face pe acesta din urmă extrem de nemulțumit și revoltat, însă, pentru a evita un război civil, încearcă să creeze o atmosferă pacifistă. Totuși, printr-o strategie genială, el reușește că-l convingă pe Constantin să accepte poziția de Cesar, inferioară celei de August, numindu-l ca August în vest pe prietenul său Severus, Cesar până la acel moment sub autoritatea tatălui lui Constantin.

Arcul lui Galerius din Salonic (Grecia)

Atmosfera da calm și pace în imperiu nu durează însă mult, Galerius primind vestea că Maxentius, ginerele său și fiul lui Maximinus, a preluat controlul provinciei Italia, pe fondul faptului că Galerius devenise nepopular printre romanii din această provincie pe care acesta o taxa precum alte zone ale imperiului, deși, în mod tradițional, Italia nu fusese taxată în trecut. Galerius îi ordonă lui Severus să meargă la Roma pentru a-i pedepsi pe rebeli, însă trupele acestuia dezertează și-l predau pe Severus lui Maxentius, care comandă execuția sa. Ca urmare, Maxentius îl numește pe tatăl său, Maximian drept August în vest, lucru care știrbește mult din prestigiul și autoritatea deținute de Galerius.

Galerius devine furios și, în fruntea trupelor sale, pătrunde în Italia, mărșăluind spre Roma și, în ciuda încercărilor lui Maximian de a-i opri înaintarea, ajunge la numai 20 de kilometri de capitală, la Narni. Din tabăra organizată aici face o încercare de pace cu Maxentius și Maximian, însă oferta este declinată de cei doi. Galerius decide să nu se angajeze acum într-un conflict generalizat și se retrage spre nord, în calea sa devastând Italia.

În anul 308, alături de Dioclețian, acum retras ca împărat, solicită celorlalți lideri romani o întâlnire pentru a se lămuri situația imperiului și, implicit, drepturile fiecăruia și aria de influență. Întâlnirea, stabilită la Carnuntum, pe Dunăre, avea drept scop stabilit de Galerius numirea lui Licinius, un alt camarad de arme, drept August în vest, cu Constantin drept Cesar, Galerius rămânând August în est cu Maximinus ca Cesar al său, în timp ce Maxentius ar fi fost declarat un uzurpator. Maximinus, guvernator al Siriei și Egiptului, refuză oferta de a deveni Cesar sub Galerius, astfel că se ajunge în situația în care imperiul este guvernat 6 împărați, fiecare cu propriile condiții și autoritate. Totuși, Galerius rămâne autoritatea recunoscută de toți ceilalți, direct sau indirect, la nivel statal.

Ultimii ani și-i petrece dedicându-se unor ample proiecte de construcție, în Salonic (Grecia) și la Felix Romuliana. Galerius moare în anul 311, fiind înmormântat în mausoleul pe care acesta îl ridicase cu câțiva ani mai devreme pentru mama sa, la Felix Romuliana.

 

CONSTANTIN ȘI URA ÎMPOTRIVA ROMANILOR

 

Ravagiile făcute de Galerius în nordul Italiei, dar și decizia ca, de multe ori, să-și organizeze trupele prin recrutări din zona Dunării, au făcut ca acesta să fie acuzat în mod direct de atitudine anti-romană. Autorul Lactantius îl acuzaă pe Galerius că era împotriva a tot ce însemnă idee de ”romanitate”, un motiv care stă la baza acestei afirmații fiind și decizia lui Galerius de a taxa Italia precum erau taxate și alte provincii, practic anulând acestei zona statutul privilegiat deținut secole întregi.

Rotunda din Salonic, ridicată de Galerius (detaliu interior)

Mai mult, același autor susține că Galerius, încă de la momentul ridicării în ierarhia imperiului, a tratat în mod agresiv cetățenii romani originari din Italia, așa cum strămoșii acestora i-au tratat pe strămoșii săi cu două secole înainte, în perioada din timpul și de după cele două mari războaie dintre daci și romani. Tot Lactantius este cel care mai afirmă că Galerius ar fi mers până într-acolo încât și-ar fi manifestat dorința ca imperiul pe care îl administra să nu se mai umească Roman, ci Dac, un alt element prin care acesta își afirma fără ezitare descedența dacică.

Nu știm dacă spusele lu Lactantius sunt conforme totalmente cu situația din vremea domniei lui Galerius ori daca, într-adevăr, atitudinea împăratului față de romanitate a fost atât de agresivă, însă faptul că acesta a ales să-și bazeze campaniile militare pe trupe recrutate în mare parte dintre daci, fidele și bine pregătite, arată că între lider și trupă exista o anumita conexiune, dincolo de ierarhia de comandă.

O dovadă în acest sens stau sculpturile comandate de Galerius pentru a împodobi arcul său triumfal din Salonic, ridicat după victoria împotriva perșilor și care elogiază într-un mod impresionant rolul dacilor în conflictul cu marele imperiu Sassanid. De asemenea, aceste elemente dovedesc că, la două sute de ani dupa conflictul cu Traian, dacii încă reprezentau o forță militară importantă în spațiul nostru geografic și cel adiacent.

2 thoughts on “Galerius – împăratul dac al romanilor

  1. Pingback: Galerius – impăratul dac al romanilor. – Veghe Patriei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *