Oase umane ce datează de două milioane de ani au fost descoperite în Oltenia. Sunt printre cele mai vechi din lume

Controversatele oase umane datate în urmă cu peste 2 milioane de ani, dar şi alte descoperiri aparţinând aceleiaşi perioade, făcute într-o localitate din Oltenia, îi fac pe unii specialişti să considere Vâlcea „una dintre cele mai vechi zone cu vieţuire umană din lume”.

Importante descoperiri au fost făcute în urmă cu aproape şase decenii în satul Bugiuleşti din comuna Tetoiu, pe Valea Olteţului din judeţul Vâlcea. Este vorba despre nişte oase, botezat „Homo Olteniensis”, descoperite de Constantin S. Nicolaescu – Plopşor (1900 – 1968), arheolog, istoric, membru corespondent al Academiei Române. Pe lângă acestea, s-au găsit şi nenumărate rămăşiţe de animale care, potrivit specialiştilor, au fost sacrificate de o ceată de vânători primitivi, judecând după resturile de „unelte” descoperite.

Fosilele umane au fost duse la Institutul de Arheologie din Bucureşti, iar restul descoperirilor – depozitul de oase provenind de la 23 de mamifere – la Muzeul Olteniei Craiova, al cărui director a fost Plopşor multă vreme. Vechile urme de activitate umane au fost descoperite în 1962, în Valea lui Grăuceanu din satul Bugiuleşti, comuna Tetoiu, pe Valea Olteţului.

„Pescarul de pe Lacul Getic” simplă propagandă comunistă sau nu ?  

Despre fosilele umane, botezate „Omul sudic de Oltenia” sau „Pescarul de pe Lacul Getic”, se credea că au aparţinut unuia dintre cei care vânau în urmă cu două milioane de ani în mlaştinile Lacului Getic. Acesta se întindea la acea vreme pe toată zona care astăzi reprezintă Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei.

Pe vremea comunismului, s-a crezut, pe plan internaţional, că descoperirea „primului hominid din Europa”  reprezintă de fapt o propagandă a dictatorului Nicolae Ceauşescu, care se trăgea tot din Oltenia, deşi dintr-o cu totul altă zonă.    Ulterior, nici unul dintre cercetătorii străini care au venit şi au analizat rămăşiţele nu a confirmat că acestea aparţin unui humanoid. Unii au pretins că avea un început de coadă, alţii că aparţin unei specii de urs sau de maimuţă. Şi, aşa cum afirma şi istoricul Aurelian Popescu, de la Muzeul Olteniei, nimeni nu a mai pretins apoi că ele provin de la „strămoşul europenilor”.

Ce nu se ştie este că în urmă cu şapte ani, o altă echipă de cercetători americani a revenit în situl de la Tetoiu, de pe Valea Olteţului, conduşi de Claire Terhune, profesor asistent la Departamentul de Antropologie al Universităţii din Arkansas.

Timp de patru ani s-a lovit de un mister profund în ceea ce priveşte documentele săpăturilor din anii ’60, care păreau de negăsit: „registre pierdute”, fotografii cu presupusele unelte descoperite în Valea Olteţului despre care nimeni nu părea să mai ştie unde sunt. Cu ajutorul unei hărţi din anii ’70 şi a tehnologiei actuale a ajuns în zonă, dar: „E foarte greu să identifici vechile situri din anii ’60-’70. Nu că s-ar fi mutat, dar peisajul s-a schimbat”, a explicat ulterior cercetătoarea.

Situl de pe Valea Olteţului este unul din cele mai interesante din lume, recunosc americanii  

Oase de mamut descoperite la Bugiulești

La prima vizită a descoperit un schelet de mamut. Ulterior, în 2016, într-un articol publicat în „Researchfrontiers.uark.edu”, aceasta recunoştea că situl de pe Valea Grăunceanu / Greceanu / Grănceanu, din judeţul Vâlcea: „este unul dintre cele mai interesante situri din lume… un imens şi bogat depozit de fosile de mamifere şi vertebrate.

Aceste specii dispărute includ mamuţi, pisicile cu colţi sabie şi strămoşii preistorici ai girafei, cerbi giganţi, cai, rinoceri, lupi, urşi, hiene  şi primate similare cu babuinii de astăzi.”   Lăsând la o parte orice teorie a conspiraţiilor, prin urmare, fragmentele de oase de animale descoperite, datate tot în urmă cu două milioane de ani: de la fosile de girafă, până la rămăşite de maimuţă şi urs sunt de netăgăduit.

Ce l-a îndreptăţit pe Plopşor să creadă că a găsit „strămoşul europenilor”  

În situl din Valea lui Grăunceanu, din Bugiuleşti – Tetoiu, s-au descoperit, pe lângă resturile de faună mare „fragmentele unor cercopitecine terestre, Paradlicopithecus arvernensis”, asociaţia faunistică fiind datată la circa 1,8 milioane de ani. Este vorba despre peste 20.000 de resturi osoase.

Dar cum a ajuns istoricul Plopşor la concluzia că oasele aparţin „primul strămoş al europenilor”, aflăm dintr-un studiu publicat în urmă cu mai bine de un deceniu şi jumătate: „În jurul anului 1960 sunt începute cercetările în zona Bugiuleşti, ca urmare a identificării, aici, începând cu 1952, a mai multor puncte fosilifere. Odată cu aceste săpături avea să se schimbe perspectiva asupra începuturilor manifestărilor umane la nord de Dunăre. C.S. Nicolăescu–Plopşor considera că a descoperit urme de activitate conştientă încă de la nivelul unor presupuşi australopiteci”, explică Adrian Doboş în lucrarea „C.S Nicolăescu Plopşor şi arheologia paleoliticului”, publicată în „Studii de preistorie” a Asociaţiei Române de Arheologie.

Din acelaşi studiu mai aflăm şi că: „În punctul Valea lui Grăunceanu au fost descoperite numeroase resturi fosile de animale de climă caldă… S-a considerat că aici era unul din locurile de adăpare a animalelor preistorice; ca urmare a mişcărilor de regresiune ale Lacului Getic, animalele erau obligate să înainteze spre apă prin zone mâloase, ceea ce determina scufundarea unora dintre ele sau cel puţin imobilizarea lor, ele devenind victime sigure ale animalelor de pradă, situaţie de care ar fi putut beneficia şi eventualii antropoizi”.

Despre documentele dispărute legate de Bugiuleşti – Tetoiu vorbesc şi alţi cercetători

Lucrarea emite o ipoteză şi în privinţa „presupuselor unelte”: „Oasele rămase în urma “ospeţelor” puteau fi folosite de către aceştia din urmă ca materie primă pentru producerea de unelte. Se face referire la industria osteo–donto–cheratică, în care erau folosite doar materii dure de provenienţă animală.

Au fost chiar identificate mai multe tipuri de astfel de unelte (numite prime mărturii ale procesului de muncă), cu diverse funcţii, cum ar fi: de răzuire, despicare şi tăiere”.   Istoricul Adrian Doboş explică şi de ce crede că primele unelte au fost aduse în zonă: „Pe lângă existenţa acestor unelte, au mai fost aduse şi alte argumente: descoperirea în acel punct a mai multor oase lungi (deci bogate în carne) decât vertebre şi coaste, de unde ar rezulta că primele ar fi fost aduse aici intenţionat. Multe din respectivele oase erau sparte la ambele capete şi s-a considerat că spărturile erau făcute intenţionat, pentru extragerea măduvei. În plus, în stratele respective se aflau două pietre de râu rulate şi un galet de cuarţit albastru… de unde concluzia că ele au fost aduse de fiinţe inteligente. Astfel, zona fosiliferă Bugiuleşti „devine în clipa de faţă veriga de legătură între descoperirile de acest fel din nordul Africii, Europa sud–vestică şi Asia sud–estică”.   Cu toate acestea, specialistul consideră că argumentele lui Plopşor nu sunt nici suficiente, nici convingătoare, mai ales că „din publicaţii lipsesc planurile şi profilele săpăturilor”.

Alte urme de vieţuire umană în Vâlcea  

Pe lângă fosilele de animale descoperite la Tetoiu, s-au mai găsit astfel de urme şi în alte părţi ale judeţului, fapt ce i-a îndreptăţit pe specialişti să considere că Vâlcea este totuşi una din cele mai vechi regiuni locuite din Europa. Spre exemplu, într-una din zonele limitrofe ale municipiului Râmnicu Vâlcea, în punctul „Fabrica” din localitatea componentă Căzăneşti, s-au găsit oase aparţinând unei specii de elefant care a trăit în urmă cu 1,7 milioane de ani.

Tot în aceeaşi zonă s-a mai descoperit un răzuitor din silex maroniu despre care se ştie că provine din epoca paleolitică, când  şi-a făcut apariţia omul deplin format, cunoscut astăzi sub numele de Homo sapiens, dar şi picturile rupestre.   Există chiar şi câteva aşchii şi un nucleu de silex maroniu, cu bază trapezoidală, care provin din Mezolitic, perioadă când începe procesul de micşorare a uneltelor, descoperite tot la Căzăneşti.

Urme ale culturii Starčevo-Criş, din Neolitic au fost descoperite la Valea Răii, la doar 5 km depărtare de Râmnicu-Vâlcea, constând în fragmente ceramice aparţinând purtătorilor Culturii Boian. Iar pe partea dreaptă a pârâului Sărat, s-au găsit artefacte vinčiene, constând în: fragmente ceramice, lame de silex şi statuete antropomorfe.  Urme ale Culturilor Boian şi Sălcuţa s-au găsit atât la sud cât şi la nord de municipiul Râmnicu Vâlcea: la Căzăneşti – Fabrică şi Cetăţuia.

Iar exemplele de acest gen pot continua, fapt ce demonstrează că această zonă a fost locuită din cele mai vechi timpuri: vase ceramice, idoli antropomorfi şi zoomorfi, topoare de piatră, lame de silex, obiecte din cupru, aur, bronz, argint, cuţite, podoabe, alte arme şi multe alte comori, chiar şi necropole. Unele dintre artefacte aparţinând Culturilor Coţofeni, Glina, Verbicioara şi Basarabi. Iar din şantierul sistematic de la Buridava Dacică încă mai ies la lumină noi şi noi tezaure.

sursa: https://adevarul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *