Anul 2019 a însemnat, pentru Asociația Vatra Daciei, un moment al diversificării proiectelor în care se implică, prin participarea acesteia la primul șantier arheologic în calitate de finanțator. Astfel, după 3 volume publicate și sute de articole postate pe website-ul propriu, menite să promoveze istoria noastră în țară și peste hotare, după participarea membrilor acesteia la realizarea unor filme documentare și organizarea unor acțiuni civice pe teren, cu scopul de a semnala situația precară a unor obiective din patrimoniu cultural român, în luna iulie a acestui an am decis să sprijinim o primă campanie de cercetare arheologică la Dobrovăț, jud. Iași, pe locurile unei foste cetăți getice veche de aproximativ 2.500-2.300 de ani.

Prima campanie s-a desfășurat sub coordonarea de specialitate a arheologului dr. Alexandru Berzovan (Institutul de Arheologie din Iași), la sapături participând Valentin Roman și Florentina Istrate, din partea Asociației Vatra Daciei, Anca Voinescu, dr. Cătălin Borangic, precum și trei zilieri. În cadrul acestei campanii, au fost identificate urmele unei locuințe din perioada getică, pe care echipa a cercetat-o până la epuizarea informației arheologice pe care aceasta o putea furniza, cu scopul de a înțelege mai bine contextul istoric al zonei, aspecte legate de viața cotidiană a celor ce au locuit aici în urmă cu peste două milenii  și a stabili strategia pentru campaniile de cercetare viitoare, primele descoperiri demonstrând că pontețialul arheologic al așezării este unul însemnat.

Noi, Asociația Vatra Daciei, le mulțumim românilor de bine, din țară și de peste hotare, care, prin ajutorul financiar oferit, fac posibilă realizarea unor astfel de  proiecte, extrem de importante în procesul de descoperire a noi și noi informații legate de trecutul nostru.

Campania de cercetare este continuată în anul 2020 (perioada iulie-august) și va însemna demararea unor săpături de investigare în sistemul de fortificații al așezării, precum și în alte zone din așezarea civilă, pentru a înțelege mai bine dimensiunile acesteia, durata în timp a locuirii permanente, precum și factorii care au contribuit la finalul locuirii efective în vechea vatră.

În cele ce urmează vom reda raportul științific elaborat de Alexandru Berzovan și Cătălin Borangic, rezultat în urma campaniei de cercetare efectuată anul în anul 2019, împreună cu primele concluzii trase, precum și o povestire istorică, scrisă de Cătălin Borangic, cu scopul de a oferi cititorului un crâmpei al vieții de zi cu zi a înaintașilor noștri de pe plaiurile Dobrovățului.

(Valentin Roman).

DOBROVĂȚ – CETĂȚUIA, JUD. IAȘI. CAMPANIA 2019

1. Introducere:

Problema fortificațiilor din perioada secolelor 5– 3 î.Hr. situate pe Dealul Cetățuia din comuna ieșeană Dobrovăț ne-a preocupat de mai multă vreme. Încă din anul 2016 am efectuat în acest punct o serie de cercetări de teren repetate, observațiile preliminare fiind deja prezentate, iar 2019 am decis realizarea unui prim sondaj arheologic. Întrucât suprafața obiectivului fusese utilizată în prima jumătate a sec. XX ca teren arabil, fiind afectată grav de ample alunecări de teren, exista temerea ca stratul de cultură și complexele aferente să fi fost complet distruse. Prin această primă săpătură doream să ne facem o imagine asupra gradului de conservare al vestigiilor, urmând ca pe baza rezultatelor obținute să stabilim o strategie pentru anii următori.

2. Descrierea obiectivului:

Din punct de vedere macrogeografic, obiectivul este situat în spațiul est-carpatic al României, mai precis în zona de nord a Podișului Central Moldovenesc. Ocupă promontoriul alungit al unei culmi deluroase numite „Cetățuia”, mărginită pe trei laturi de pante abrupte, la altitudine de cca. 270 m, dominând cu cca. 80-90 m diferență de nivel zonele învecinate mai joase. Dimensiunile platoului sunt destul de reduse; chiar dacă admitem că o bună parte din el s-a prăbușit în ultimii zeci de ani ca urmare a surpărilor și alunecărilor de pe teren, cetatea nu putea să fi fost cu mult mai mare. Arealul de vizibilitate nu este foarte larg, dar permitea supravegherea întregii zone depresionare a Dobrovățului.

Elementele defensive sunt prost păstrate, fiind aproape complet distruse de alunecările de teren. Aparent, avem de-a face cu două incinte. Valurile se văd bine pe latura nordică, pe latura vestică traseul lor fiind mai mult sau mai puțin ipotetic. Latura sudică pare să fi fost apărată cu un șanț, destul de aplatizat. Este curioasă absența valului de apărare pe acest sector, vulnerabil în fața unui atac inamic. Suprafața păstrată este undeva în jur de 0,77 ha.

În această etapă a cercetării am preferat o reconstituire prudentă a traseului elementelor de fortificare. Deși scanarea LIDAR în zona nordică ar putea indica o situație mai complexă decât ceea ce am reprodus noi pe plan, aceasta necesită confirmare prin săpătură arheologică, întrucât în zonă știm că au avut loc și unele intervenții moderne.

3. Descrierea situației arheologice:

Decopertarea a fost efectuată pe carouri, suprafețele săpate fiind ulterior răzuite. Primele fragmente mărunte de vase ceramice și resturi de chirpici arși au început să apară încă din stratul vegetal. Compus dintr-un pământ brun, sfărâmicios, acesta prezintă o grosime redusă, între 0,8 – 0,10 m.

Sub stratul vegetal s-a identificat un singur strat de cultură cu o grosime de cca. 0,30 m, ce coboară până la adâncimea de cca. -0,40 m de la nivelul actual de călcare. Se prezintă ca un pământ de culoare brun-cenușiu, sfărâmicios, destul de bogat în material arheologic, îndeosebi fragmente ceramice. Este interesant de observat că stratul de cultură a fost surprins doar în sectorul estic al S 1; în cel vestic, pe ultimul metru el dispare complet, solul vegetal fiind urmat de steril, așa cum se observă pe profilele S1/B-C, S 1, respectiv profilul S 1 / C-D unde stratul de cultură lipsește complet.

În sectorul estic al S1, la adâncimi de cca. -0,20 -0,30 m au început să se observe aglomerări de materiale arheologice fragmentare (ceramică, piatră), și chirpici arși la roșu, ce păreau să sugereze resturile unei locuințe de suprafață incendiate. Descoperirea, în sectorul central al S 1, a unui aliniament format din trei gropi de par, respectiv a Cx 4, în sectorul nord-estic, confirma această presupunere. Am denumit locuința drept L 1 / 2019 și am început să îi conturăm rămășițele. Gradul de conservare al acestora era modest; nu am putut surprinde aglomerări masive, compacte de materiale, ci doar zone cu foarte mulți chirpici mărunțiți, fapt ce îl punem pe seama bulversărilor cauzate atât de arăturile vechi cât și de numeroasele rădăcini de copaci, acestea din urmă îngreunându-ne semnificativ eforturile.

Pentru a putea suprinde un sector mai mare din L 1/ 2019, am decis să extindem arealul cercetat spre sud printr-o nouă suprafață S 2, cu dimensiunile de 3 x 3 metri, lăsând între cele două unități un martor stratigrafic cu o lățime de cca. 0,20 m. Nu ne-am putut extinde mai mult din pricina copacilor. Și aici am constatat aceeași situație stratigrafică ca în S 1, resturile L 1/ 2019 fiind vizibile în sectorul de N al casetei.

În colțul SE al S 1 a fost conturată și excavată groapa Cx 5, suprapusă de resturile locuinței L 1. Groapa a putut fi surprinsă și în cadrul S 2; pentru a putea excava cât mai mult din ea am extins spre vest suprafața S 2 cu o casetă de 1 x 1 m, până aproape de marginea platoului. În interiorul gropii nu am găsit niciun fel de urme arheologice, analiza profilului indicând astuparea gropii la momentul construirii locuinței; pe profil am putut observa o altă groapă în interiorul Cx 5, anume Cx 6, pe care o interpretăm ca o groapă de par, fiind situată pe același aliniament cu Cx 4, corespunzând lui Cx 1 din șirul vestic (Pl. 3).

Întrucât din pricina vechii alunecări de teren nu ne-am putut extinde spre vest, este greu de apreciat cât anume s-a putut întinde locuința dincolo de limitele suprafețelor de cercetare. Au existat doar două șiruri de gropi de par sau a mai existat și un al treilea, spre est ? E o întrebare la care nu se poate da un răspuns satisfăcător deocamdată. Cert este însă că, judecând după gropilor de par existente și distribuția resturilor, noi am putut surprinde o suprafață aproximativ dreptunghiulară de cca. 21 – 22 m2.

Judecând după diametrul gropilor, în cadrul structurii de rezistență a L 1 au fost utilizate două categorii de stâlpi. Gropi precum Cx 1, Cx 3 sau Cx 4, cu diametre de aproape 0,40 m și adâncimi de cca. 0,25 m de la conturare puteau să fi avut înfipte în ele stâlpi cu diametre cuprinse între cca. 0,25 m și 0,30 m (trunchiuri tivite ?). Așa cum am observat la golirea gropilor, în Cx 1 și Cx 3 fixarea s-a făcut și cu ajutorul unor bucăți mici de piatră locală. În schimb, groapa Cx 2, cu diametru și adâncime mult mai redusă a ținut probabil un stâlp de dimensiuni reduse, cu rol secundar.

Între stâlpi a fost realizată o țesătură complexă de nuiele de lemn lutuită pe ambele părți, așa cum sugerează chirpicii arși cu amprente pe care i-am recuperat. În amestec au fost incluse și paie (Pl. 9/2,4). S-a putut sesiza existența unei văruieli aplicată pe partea exterioară a pereților, fără îndoială cu rol estetic și de protecție a peretelui.

În ce privește acoperișul locuinței, existența a (cel puțin) două aliniamente paralele de gropi de par ca de altfel și forma rectangulară sugerează că acesta a fost realizat cel mai probabil „în două ape”. Nu am observat urme semnificative de resturi lemnoase arse; în schimb am putut constata existența în dărâmătură a unor cantități însemnate de cenușă de culoare alb-grizonată, foarte probabil provenită de la arderea unor materii vegetale ușoare. Învelitoarea acoperișului trebuie să fi fost realizată din materiale vegetale aflate la îndemână, fără să putem aprecia exact dacă a fost vorba despre paie, stuf sau alte tipuri de vegetație locală folosite în Antichitate. Nu am surprins niciun fel de amenajări ale podelei. Aparent se călca direct pe solul bătătorit.

În general, gradul de conservare al vestigiilor este unul modest. Aceasta însă nu trebuie să surprindă, situații similare fiind observate și în cazul altor locuințe de suprafață din epocă .

În ce privește amenajările interioare, am putut identifica, în zona central – sudică a S 1, rămășițele unei vetre de foc. Am putut surprinde doar partea inferioară (pământul ars la roșu, pe o adâncime de cca. 0,20 m). Din apropiere au mai fost recuperate câteva resturi ce par să fi provenit de la lutuiala vetrei.

În ce privește groapa Cx 5, anterioară locuinței, ea este lipsită de materiale arheologice. Pare să fie vorba cel mai probabil de o groapă de împrumut. Pe baza informațiilor recuperate și prezentate am încercat să facem o reconstituire la scară (evident idealizată) a locuinței.

5. Materiale:

Cu ocazia cercetărilor a fost recuperat un bogat material arheologic, constând îndeosebi din fragmente de vase ceramice. Ele au fost mărunțite atât de arăturile vechi, cât și de rădăcinile de copaci, astfel că din păcate nu am putut găsi niciun vas întreg sau întregibil.

Diverse recipiente de tradiție locală, lucrate manual. Am găsit un singur fragment lucrat cu roata, de culoare cenușie, din burta unui vas (probabil o cană). Formele, ca de altfel și ornamentica, își găsesc numeroase analogii în ceramica secolelor secolelor 4-3 î.Hr. Atrage atenția prezența unui vas-miniatură.

Pe viitor, ceramica din locuință va fi analizată cu ajutorul bazelor de date, așa cum am procedat cu materialele publicate din stațiunea de la Gănești – Tironu , ceea ce va permite discuții mai aprofundate prin comparație cu rezultatele obținute în cadrul altor obiective.

Obiectele de uz gospodăresc constau în două piese litice, anume o cute  descoperită în groapa de par  Cx 3, respectiv o altă piesă ce a fost utilizată pe post de percutor. Un interes deosebit prezintă un mic fragment de piatră (gresie), pe suprafața căruia se observă o serie de incizii, amprenta unei frunze fosilizate. Putea să fi ajuns cu totul accidental în perimetrul locuinței L 1, sau să fi fost găsită în altă parte încă din Antichitate și adusă ca o curiozitate.

În ultima zi, împreună cu muncitorii am realizat o cercetare de suprafață în zona vechii alunecări de teren. Am putut recupera un număr foarte mare de fragmente ceramice (majoritar atipice, puternic mărunțite) ca de altfel și trei piese mai deosebite: două verigi din bronz și un vârf de săgeată din același material, de tip „scitic”.

Apreciem că rezultatele sondajului efectuat sunt destul de încurajatoare în sensul în care am putut delimita existența unor complexe de locuire clare. Departe de a fi complet distrusă, așa cum ne-am temut a fi, cetățuia de la Dobrovăț reprezintă un obiectiv cu potențial care merită (și va fi) investigat pe parcursul următorilor ani.

Aducem mulțumiri ABA Prut-Bârlad pentru că ne-au pus la dispoziție rezultatele scanărilor LIDAR din zona bazinelor râurilor Prut și Bârlad. Mulțumim Asociației Culturale „Vatra Daciei” reprezentată de Valentin Roman și Florentina Istrate pentru întreg sprijinul financiar și logistic fără de care această cercetare nu ar fi fost posibilă.

(Alexandru Berzovan, Cătălin Borangic)

 Maris și ai lui

Căpetenia privea mulțumit zarva, dar mulțumirea lui nu venea din cauza gălăgiei. Casa aproape terminată era pricina pentru care bătrânul șef plescăia satisfăcut. E drept, cheltuise mult să aducă oameni, să plătească tăietorii de lemn, să taie trestia și scoată lutul, să sape locul. Sacrificiile necesare nu erau nici ele de ici-de colo. Vinul, cele patru oi, mâncarea pentru lucrători, toate astea goliseră serios o parte din agoniseala căpeteniei.

Dar, privind lucrul aproape terminat și auzind cântecele și glumele celor care se osteniseră pentru ridicarea casei, Maris fu și mai mulțumit. Erau oameni de nădejde. Veniseră toate familiile clanului său, ba chiar și Dribalos, șeful clanului vecin trimise ajutor. Cu care Dribalos era ceva neam, e drept, dar cu care neam adesea se certaseră cu armele pentru tot felul de pricini de hotar. Se vede treaba că lumea se schimba. Certurile de altădată erau date uitării și Maris își dădea seama bine de ce Dribalos trimisese daruri de casă nouă și oameni la lucru. Pe de o parte se aflase că feciorul lui Maris, bălaiul Zoltes, este cel care-și ridică adăpost deasupra pământului. Asta arăta tuturor cine dintre fii căpeteniei va stăpâni cetățuia și pământurile din jur și mai cu seamă arată că Zoltes, ajuns la vârsta potrivită, își caută soață. Ori muierea unei căpetenii nu poate fi adusă într-un bordei oarecare, cum nici ea nu e o sărăntoacă din popor.

Dribalos a priceput repede că e mai bine pentru el să caute prietenia neamurilor sale, cu atât mai mult cu cât cei doi fii ai lui muriseră într-o încăierare cu sciții ce se aciuiseră pe la răsărit de Porata. Singura lui nădejde era acum prietenia cu Maris și pentru asta-i va da bucuros de noră pe singura lui fată, iar pentru zestrea ei nu avea să se zgârcească deloc. Un lucru cu adevărat înțelept, plescăi mulțumit Maris și gândul acesta îi spori mulțumirea atât de mult că strigă oamenilor să se adune. Era vremea să se bucure toți de lucrul bine făcut și mai ales de prieteșugul tocmit cu Dribalos și neamurile lui. În așa vremuri repede schimbătoare, mai mulți oameni însemna mai multă putere și mai puțină grijă pentru ziua de mâine.

Cetățuia de pe deal putea fi terminată mai repede, șanțurile puteau fi mai adânci, palisadele mai mari, lemnul mai repede tăiat, în cămări mai multă hrană și pe metereze mai mulți războinici. Chiar dacă pentru asta va trebui să deschidă amforele alea de vin grecesc, aduse cu multă cheltuială din cetățile alea mari de piatră, de la Marea cea Mare. Ce n-ar fi dat Maris să-și poată ridica și ai lui o cetate din aceea, cu pietre mari, frumos tăiate. N-ar mai fi dormit niciodată atent la lătratul câinilor și cu așa cetate alte și alte căpetenii s-ar fi adunat sub mâna lui și împreună cine știe până unde și-ar fi întins stăpânirea. Poate chiar până la Marea cea Mare, un loc pe care el îl văzuse în tinerețe și chiar și acum se mai mira de bărcile uriașe care aduceau vin, ulei și ale  multe lucruri grozave.

Maris alungă din mână visul prea mare  și se mulțumi să vadă cum oamenii se grăbesc să ajungă în fața casei lui Zoltes, iar din vale urcau Dribalos și ai lui, între care de departe se vedea frumoasa Dama, fie-sa. Era încă crudă, dar vremurile nu aveau răbdare cu geții lui Maris. La fel de bălaie ca viitorul mire, Dama avea să-i facă acestuia negreșit urmași mulți și sănătoși. Pentru Maris gândul acesta era acum mai prețios decât amintirile de la Marea cea Mare. Dete porunci degrabă să se aducă animalele de jertfă și ospăț, iar el și Zoltes, care-l urma ca o umbră, se grăbiră să iasă înaintea oaspeților. Maris n-ar fi îngăduit să se poarte careva necuviincios cu viitorul lui cuscru, iar Zoltes, ei bine, graba lui nu putea fi altfel lămurită decât de ochi mari de căprioară speriată ai Damei. 

Povestea aceasta este numai o poveste, dar ea conține multe urme ale unei istorii din păcate prea puțin cunoscută cu toate culorile ei. O istorie care, povestită mai atent, nu poate fi decât frumoasă, mai ales când este izvorâtă din realitatea acelor timpuri. Iar arheologia, disciplină migăloasă și delicată, este una dintre puținele metode de a cunoaște istoria așa cum a fost.

Trebuie spus că povestea de mai sus nu este întru-totul rodul măiestriei vreunui scriitor și nici izvorâtă din simpla imaginație. Ea are la bază cercetări arheologice și studii istorice scrise de istorici care au cercetat un loc anume din Moldova. Este vorba despre urmele unei cetățui din perioada getică, descoperită la Dobrovăț, județul Iași, parte dintr-un ansamblu mai mare de fortificații contemporane din zona Podișului Central Moldovenesc.

La Dobrovăț au fost cercetate urmele unei mici fortificații aparținând geților care au trăit aici cu aproape două milenii și jumătate în urmă și au fost săpate urmele unei locuințe tot din această epocă. Locuința a fost ridicată la suprafață, era construită din chirpici aplicați peste o împletitură de nuiele și întărită cu stâlpi groși de lemn.

Atât fortărețele, care par să fi fost ridicate de către micile comunități locale, ca locuri de refugiu în perioada când din stepele din estul Prutului adesea vecinii sciți veneau cu război, cât și locuința, precum și urmele materiale descoperite – unelte de piatră, os, vase ceramice – arată vitalitatea locuitorilor geți ai podișului Moldovei într-o vreme când zona era bulversată de evenimente politico-militare, iar micile comunități făceau față cu greu greutăților vremii.

Cercetarea sitului n-ar fi putut fi posibilă fără implicarea Asociației „Vatra Daciei” reprezentată de Valentin Roman, Florentina Istrate și Ionuț Frâncu, care au sprijinit financiar săpătura arheologică. (Cătălin Borangic)