Tezaurele dacice din argint din Crișana

În a doua jumătate a secolului II a. Chr. izvoarele literare amintesc o creştere a puterii dacilor confirmată de descoperirile arheologice. Este momentul când dispar necropolele celtice din Transilvania şi nord-vestul României. Perioada care a început cu aceste evenimente a fost numită clasică dacică şi a durat până la cucerirea romană a Daciei.

Apariţia statului, a cetăţilor şi aşezărilor întărite, dezvoltarea fără precedent a meşteşugurilor a coincis cu apariţia unor însemne de prestigiu şi de statut social ale păturilor superioare, care au dus la dezvoltarea artei argintului.

Podoabele din argint au trecut prin mai multe etape cronologice. Prima, cea timpurie, durează dinspre jumătatea secolului I a. Chr., (aproximativ 125-75 a. Chr.). A două corespunde cu domnia lui Burebista şi încă câţiva ani după dispariţia acestuia (aproximativ 75-25 a. Chr.). A treia este extinsă cronologic în ultimul sfert secol al erei vechi, prima jumătate a secolului I p. Chr. (aproximativ 25 a. Chr. – 25 Chr., eventual până la mijlocul sec. I p. Chr.).

Mai târziu, pe parcursul secolului I p. Chr., până la cucerire vor fi folosite piese de import romane, chiar dacă piesele din argint vor continua să fie folosite până târziu. Rarefierea tezaurelor din argint a fost cauzată de lisa acută a argintului în împrejurările tumultuoase de după domnia lui Burebista. Prin schimb se pare că nu a putut fi satisfăcută nevoia de argint a Daciei.

În bazinul Crişurilor sunt cunoscute 16 sau 17 tezaure de podoabe dacice din argint: Oradea, Sacalasău Nou, Drăgeşti şi Tăşad, Cadea, Marca sau Moroda. Ele fac parte din orizontul specific nord-vestului României ilustrat de descoperirile de la Şimleul Silvaniei, Moigrad-Porolissum, Sărmăşag, Mirşid sau gura Văii, în legătură cu cel din Transilvania.

Oradea este o localitate reprezentativă pentru toreutica dacică prin cele trei tezaure de podoabe descoperite. Primul în lot de piese a apărut în anul 1885 în zona de est a oraşului şi provine din perimetrul fostei cărămidării aflate în proprietatea lui Rimanoczy Kalman un cunoscut antreprenor al oraşului. Tezaurul se distinge prin brăţara din argint de formă spiralică asemănătoare cu cel din aur recuperate de către statul român în ultima perioadă, la care se adăugau un colan şi pandantivi.

Al doilea tezaur a apărut în 1893 într-un loc necunoscut, iar al treilea în 1970. Acestea din urmă sunt compuse din brăţări, fibule cu nodozităţi, lanţuri ornamentale.Prin cele 23 de piese descoperite în perimentrul oraşului Oradea orfevrăria dacică arată o stratificare socială cu o elită capabilă să renunţe în scurt timp la o parte din însemnele de prestigiu.

IMPORTANT! AJUTĂ ŞI TU LA CERCETAREA CULTURII CUCUTENI ŞI SPRIJINĂ DEMARAREA LUCRĂRILOR PE ŞANTIERUL ARHEOLOGIC DE LA HÂNDREŞTI. AFLĂ CUM, aici http://www.vatra-daciei.ro/proiectul-handresti/sustine-proiectul_handresti/

La acestea se adaugă descoperirile monetare făcute în special la Oradea, Sacalasău Nou, Drăgeşti şi Tăşad, la care se adaugă descoperiri mai vechi de la Cadea, Marca, Moroda şi Sacalasău. Descoperirile semnalează centre economice şi militare, cetăţi, aşezări întărite sau dave. Piesele definitorii pentru acest areal sunt fibulele (agrafe) cu nodozităţi. Acestea se purtau, de obicei, în pereche pe piept, fiind legate cu un lanţ, după moda celtică. Ele derivă din fibulele de schemă Latene, specifice şi celţilor rasăriteni (Ungaria, vestul României, Serbia).

Ornamentarea lor şi procedeul de confecţionare arată o adaptare originală la gustul local dacic. Caracteristică este dimensiunea mare a acestui tip de podoabă. O fibulă descoperită la Sacalasău măsoară 17 cm şi are o greutate de 205 g. Aceasta este cea mai mare piesă de acest gen descoperită în România. La gât erau purtate lanţuri de care erau agăţaţi pandantivi filiformi prinşi cu inele. Numărul acestora varia în funcţie de un număr magic 1, 3, 9.

O altă caracteristică a portului era purtarea unor brăţări de formă spiralică şi cu diametru mare decorate la extremităţi cu palmete şi protome de şarpe stilizate. Ele se deosebesc prin mărime de brăţările gracile purtate la încheieturile mâinilor descoperite la Drăgeşti şi Oradea.

În Ţara Crişurilor din cele 16 sau 17 tezaure de podoabe cunoscute, unele asociate cu monede emise de oraşele greceşti Dyrchachium şi Apollonia doar 6 sunt conservate la Muzeul Ţării Crişurilor. Din primul orizont fac parte tezaurele de la Oradea şi Drăgeşti, eventual şi Sacalasău Nou. Un al doilea orizont se situează după moartea lui Burebista şi le-ar cuprinde pe cele de la Cadea, Derna-Sacalasău şi Moroda.

Piesele din argint precum şi monedele au aparţinut aristocraţiei cu rosturi sacerdotale şi militare doritoare să îşi etaleze statutul. Depunerea pieselor în pământ a fost intens discutată fără a fi pe deplin lamurită. Una dintre concluzii ar fi aceea că ele ar fi fost îngropate fără intenţia de mai fi vreodată recuperate ca un fel de ofrande. În unele cazuri aceste practici de depunere au fost dovedite de distrugerea intenţionată a pieselor.

sursa: http://www.oradeamea.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *