Tracii din Ellada: edonii, fiii lui Ares

un articol de Valentin Roman

Părţi însemnate ale teritoriul antic al Grecei de astăzi erau locuite de neamuri tracice, care, la momentul sosiri valurilor de populaţii elene, aveau aici o istorie îndelungată, sedentară, documentată atât de izvoarele scrise de mai târziu, cât și de multe descoperiri arheologice.

Dintre aceste neamuri, textele antice grecesti amintesc foarte mult de edoni, neam al cărui nume era folosit,nu de puţine ori, pentru a desemna întreaga populaţie traca dintr-o zonă mai extinsă. Autoii greci îi localizează pe traci edoni în zona inferioară a râului Strymon, care împarte aproximativ în două regiunea Macedoniei, parte a Greciei de azi.

Aceiaşi autori conferă edonilor descedenţă divină. Parte dintre aceştia vorbesc despre un anume Edonos, fiu al zeului războiului, Ares, drept părinte al edonilor, în timp ce alte surse suţin că acesta era nepotul zeului, fiind fiul lui Paionos sau frate al lui Mygdonos. Interesant este că legenda, în orice formă a ei, încerca, cumva, să explice şi relaţia de rudenie dintre edoni şi alte neamuri învecinate, precum mygdonii sau peonii, ambele entități având, de asemenea, aparținând marelui neam al tracilor.

Râul Strymon și bazinul său hidrografic

Ca atare, avem de-a face cu neamuri tracice în mai toată Macedonia pre-elenă, cel puţin în aria râurilor Strymon şi Nestos. De asemenea, atribuirea unei descedenţe divine directă din zeului Ares arată felul în care tracii edoni erau percepuţi de greci antici, anume drept luptători de temut.

Numele edonilor este amintit şi unele opere ale tragediei greceşti. Astfel, Sofocle, în povestea lui Lycurg, îl numeşte pe acesta “rege al edonilor”. Totodată, în Iliada, Homer pomeneşte de Rhesus, un rege al tracilor, fiu al lui Eioneus, un nume antic des întâlnit în zona râului Strymon, aliat al troienilor, carte îşi pierde viaţa în timpul conflictului cu aheii.

Existenţa lui Rhesus este confirmată, secole mai târziu, de Euripide, dar şi de Strabon, care afirmă că respectivul rege domnea peste mai multe neamuri (odomanti, edoni şi bisalti), de unde probabil şi referirea lui Homer asupra sa drept “rege al tracilor”, fiin conucător al unei forme confederative a acestora. Mormântul regelui Rhesus pare a fi în zona oraşului antic Amphipolis, oraş situat pe pământ edon.

Momentului apariţiei edonilor în spaţiul Greciei de astăzi este greu de stabilit. Unele surse antice vorbesc despre zona Asiei Mici drept spaţiu originar al edonilor, care ar fi migrat înspre Macedonia a urmare a presiunii exrcitate de cimerieni, a invaziei acestora în Anatolia în preajma secolului VIII î.Hr. Însă, această teorie este combătută, indirect, de izvoarele de mai sus, care îi atestă pe edoni în Macedonia în vremea conflictului troian, aşadar cu aproximativ 200 de ani mai devreme faţă de invazia cimeriană în Asia Mică.

Totuşi, este interesant că, în toponimia anatoliană a vremii, regăsim unele elemente ce par a avea conexiune cu edonii. Relevant în acest sens este numele oraşului Antandros, care anterior se numea Edonis şi era locuit de edoni înainte de invazia cimeriană, după cum afirmă Plinius.

Dintre autorii contemporani, N. G. L. Hammond, în volumul A History of Macedonia, Vol. 1, Historical Geography and Prehistory,vorbeşte despre expansunea edonilor în spaţiul Macedoniei în intervalul secolelor VII-VI î.Hr., afirmând că aceştia au cucerit zona Mygdoniei şi aproape toată peninsula Chalcidică (Halkidiki de astăzi).

Vas tracic de tip Rhyton

Prezenţa tracilor edoni în aceste zone, la nivelul secolul V î.Hr. este atestată şi arheologic, prin descoperirea unor morminte la Sindos, Ayia Paraskevi, Cauchitsa şi Ayios Vasilios. Hammond mai opinează că Lete şi Sindos ar fi fost reşedinţele regale ale edonilor până în preajma invaziei persane condusă de Magabazus spre sfârsitul sec. VI î.Hr.

Indiferent de ce teorie a apariţiei edonilor în Macedonia se va adeveri pe viitor, este clar că aceştia ocupau zona amintită înainte de venirea grecilor şi apariţia regatului macedonean. O altă dovadă în acest sens stă şi în toponimia locală. De exemplu, Hesychius aminteşte că numele vechi al insulei Thasos, apropiată de coasta Macedoniei, era Odonis, nume pe care acesta îl pune în legătură cu tracii edoni.

Edonii au jucat un rol extrem de important în politica vremii, așa cum aflăm de la Tucidite care, în Istoria Războaielor Peloponesiace, povestește cum aceștia au respins o invazie a ionienilor și au cucerit de la atenieni o colonie a acestora, numită Ennea Hodoi (mai târziu oraș cunoscut sub numele de Amphipholis).

One thought on “Tracii din Ellada: edonii, fiii lui Ares

  1. Pingback: Tracii, omniprezenți în antichitate - Ion Coja

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *